Ne dam seama, când avem curajul sa privim lucrurile în fata, ca suntem
niste fiinte îngrozitor de singure si izolate. În urma acestei
constatari lucide, mai mult sau mai putin constiente, încercam sa fugim,
sa scapam fiindca nu stim ce anume s-ar putea ascunde dincolo sau în
spatele acestei singuratati. Înspaimântati, cautam sa ne refugiem în
diverse activitati, distractii religioase sau de alta natura. Pentru
cine vrea sa vada acest fenomen în sine, lucrurile sunt destul de
evidente. Ne izolam prin activitatile noastre zilnice, prin atitudinea
si modul nostru de gândire; în ciuda legaturilor foarte strânse pe care
le putem avea cu cineva, ne gândim, de fapt, mereu numai la noi însine.
De aici - o izolare si o singuratate sporite, o dependenta totala fata
de obiectele din jur si o multime de necazuri si suferinte. Nu stiu daca
dvs. va dati seama de aceste lucruri. Poate ca vom întelege aceasta
izolare singuratate, dependenta si suferinta acum, discutând împreuna
sub acest cort. E o stare mereu prezenta în fiecare dintre noi. E usor
de constatat chiar si pentru cei mai putin patrunzatori, ca toate
activitatile noastre sunt centrate pe propria noastra persoana. Suntem
mereu obsedati de noi însine: ne preocupa sanatatea noastra, faptul ca
trebuie sa ne facem exercitiile ori ca trebuie sa ne schimbam; vrem o
slujba mai banoasa, relatiile cu oamenii mai multumitoare. "Eu vreau sa
ating iluminarea"; 'Trebuie sa fac ceva cu viata mea" -numai "eu",
"viata mea", grijile si problemele mele. Aceasta preocupare de noi
însine e prezenta în fiecare clipa; suntem devotati, trup si suflet,
propriei noastre persoane. E un lucru evident. Fie ca mergem la birou
sau la uzina, fie ca realizam o munca sociala proclamându-ne grija
pentru bunastarea întregii lumi, de fapt, tot preocuparea fata de noi
însine e cea care ne mobilizeaza; "eul" are întotdeauna prioritate. Dar
aceasta preocupare zilnica de propria noastra persoana în raporturile cu
ceilalti, aduce cu sine izolarea. Fapt iarasi foarte evident! Si daca
scrutam mai adânc problema, descoperim ca aceasta izolare produce ca
efect imediat un sentiment de singuratate interioara, de ruptura, fara
nici o legatura reala cu nimeni si nimic. Poti sa te afli într-o multime
de oameni sau împreuna cu un prieten - acest sentiment al ruperii de
toti si de toate persista, mai mult, se adânceste. Nu stiu daca l-ati
remarcat sau daca, dimpotriva, nu l-ati cunoscut pâna acum. Când luam
seama de aceasta singuratate încercam sa fugim de ea. Cum? prin diferite
forme de divertisment, prin meditatie s. a. m. d.
Sigur, toate acestea arata faptul ca spiritul, superficial sau
profund, se vede privat de orice raport real retragandu-se asupra lui
însusi. Relatiile umane sunt lucrul cel mai important din viata; daca nu
esti în relatii bune cu o singura persoana, nu poti fi nici cu
celelalte, îti închipui ca nu poti avea relatii bune decât cu persoana
cutare sau cutare, dar aceste relatii nu trec dincolo de nivelul
declaratiilor verbale si sunt, prin urmare, iluzorii. Dar daca la un
moment dat întelegi ca relatiile dintre doi oameni sunt identice cu
relatiile între toti oamenii, atunci izolarea, singuratatea, capata o cu
totul alta semnificatie. Ce sunt deci relatiile umane? Vrem sa vedem de
ce oamenii sunt atât de singuri, disperat de singuri. Traind fara
iubire, dar însetati de ea, ei se împutineaza fizic si psihic si
sfârsesc în nevroza. De fapt, majoritatea oamenilor sunt nevrotici, mai
mult sau mai putin dezechilibrati, sclavi ai câte unei obsesii. Si daca
priviti acest lucru mai atent, pare ca el decurge din lipsa totala de
relatii adevarate. Asadar, înainte de a întelege cum putem scapa de
singuratate si suferinta, de durerea si angoasa existentei umane,
trebuie sa aprofundam chestiunea relatiilor între oameni, ce înseamna sa
te afli în contact cu cineva. Suntem noi oare în contact unii cu altii?
Gândirea afirma ca da, dar, de fapt, e posibil sa minta - caci a fi în
contact cu cineva nu înseamna doar sa ai relatii intime ori sexuale cu
acea persoana. Din cauza ca nu înteleg în profunzimea ei natura
relatiilor "sociale", oamenii sunt cuprinsi de tristete si confuzie,
încep sa se framânte. Accepta anumite credinte, fac gesturi de caritate,
dar totul ramâne fara nici o valoare atâta timp cât între ei nu exista
raporturi lipsite de orice umbra de conflict. E posibil? Dvs. si cu
mine, de pilda, suntem într-o relatie adevarata? S-ar putea ca între noi
sa existe raporturi excelente fiindca eu oricum voi pleca în curând si
atunci aceste raporturi vor lua sfârsit. E posibila, asadar, o relatie
adevarata, reala între doi oameni care se preocupa, fiecare în parte, de
persoana lui? Atunci când fiecare îsi vede numai propriile ambitii,
nevoi, propria lui înfruntare cu lumea si restul absurditatilor meschine
care formeaza însasi viata? Un om prins într-o asemenea plasa ar putea
sa mai aiba relatii adevarate cu un altul? Va rog, urmariti-ma cu
atentie! E posibila o relatie realmente adevarata între un barbat si o
femeie, daca el este catolic si ea protestanta ori daca el este budist
si ea hindusa?
Deci ce întelegem prin relatii umane? Mie mi se pare ca acesta
este unul dintre lucrurile cele mai importante în viata, pentru ca
viata este facuta din relatii. Unde nu sunt relatii, nu exista nici
viata, sau atunci viata devine o suita de conflicte care sfârsesc în
divort, singuratate - care aduce cu sine o multime de framântari, de
anxietati si tot felul de alte necazuri. Le cunoasteti cu totii foarte
bine. Pe de alta parte, putem vedea cu ochii nostri cât de pline de
viata sunt relatiile adevarate între oameni si cât de putini sunt aceia
care au reusit sa distruga zidul despartitor dintre ei si semenii lor.
Pentru a frânge aceasta bariera cu tot ce implica ea - si nu este vorba
doar de o bariera fizica - trebuie sa adâncim problema actiunii, a
faptuirii. Ce este actiunea? Nu luam în discutie actiunea trecuta sau
viitoare, ci actiunea imediata. Actiunea noastra este rezultatul unei
concluzii la care am ajuns în prealabil si se împlineste conform acestei
concluzii; ori se poate întemeia pe o anumita credinta si atunci
urmeaza credinta respectiva. Când pleaca de la credinta anterioara,
actiunea se va desfasura conform datelor acestei experiente, a
cunoasterii acumulate. O astfel de actiune se întemeiaza pe trecut, iar
relatiile noastre se înscriu numai în trecut, ignorând pur si simplu
prezentul. Daca, de pilda, eu am avut cu cineva o relatie oarecare - si
aceasta relatie înseamna, evident, actiune - timp de câteva zile,
saptamâni sau de câtiva ani, mi-am construit deja o imagine a persoanei
respective si atunci voi reactiona conform acestei imagini iar persoana
respectiva va reactiona conform imaginii pe care si-a facut-o la
rându-i despre mine; asadar, pâna la urma, relatia nu este între noi
doi, ci între imaginile noastre. Va rog, analizati-va spiritul,
analizati-va propria atitudine în relatiile cu ceilalti si veti
descoperi foarte repede cât de adevarate sunt cuvintele mele. Toate
relatiile noastre sunt întemeiate pe imagini - cum asadar sa existe
raporturile reale, adevarate cu ceilalti daca nu ne leaga decât niste
imagini?! Ceea ce mi-as dori eu ar fi niste relatii lipsite de orice
conflict, în care nimeni sa nu se foloseasca de nimeni, sa nu exploateze
pe nimeni, nici sexual, nici pentru propria placere, bucurându-se doar
de o trecatoare companie. E foarte limpede ca un conflict interior
distruge orice relatie adevarata - asadar trebuie sa-1 rezolv în esenta
lui, iar nu marginal. Nu pot sa rezolv conflictul decât prin întelegerea
actiunii mele în viata de zi cu zi, nu numai în cadrul unor relatii.
Vreau sa-mi dau seama daca toate activitatile mele tind sa ma izoleze,
adica sa ridice un zid de netrecut în jurul meu; zid care înseamna, în
ultima instanta, grija egoista de mine însumi, de viitorul meu, de
fericirea mea, de sanatatea mea, de Dumnezeul si credinta mea, de
succesele sau insuccesele mele. Ma urmariti? Sau credeti ca raporturile
umane nu au nimic de a face cu "eul" meu, cu egoismul meu? Eu sunt un
centru ale carui activitati se axeaza exclusiv pe fericirea mea, pe
satisfactiile si gloria mea, activitati care, în mod obligatoriu, tind
sa ma izoleze. Si unde apare izolarea, apare si atasamentul fata de
ceva, dependenta; daca atasamentele mele sunt impregnate de
incertitudine sau dependenta, încep sa sufar si ca urmare, sa ma izolez
total de ceilalti oameni. Realmente asa stau lucrurile - nu fac teorii,
nu spun povesti. De-a lungul anilor mi-am construit un set de imagini
despre mine însumi si despre cei din jur. M-am întarit prin
activitatile, credintele mele s. a. m. d. Prima întrebare este, deci,
urmatoarea: cum sa scap de aceste imagini? De imaginea Dumnezeului în
care cred, de toate conditionarile mele, imagini care înseamna pentru
mine cautarea celebritatii si a iluminarii (care, în fond, e acelasi
lucru!), obligatia de a ma implini în ceva, ca sa nu ajung un ratat. Am
creat, vai, o multime de imagini despre mine însumi si despre ceilalti.
Cum voi scapa de ele? Pot sa darâm aceasta structura de imagini
printr-un proces analitic? Evident ca nu. Atunci ce-i de facut? E o
problema foarte importanta pe care trebuie s-o rezolv acum, iar nu s-o
amân pe altadata. Daca n-o rezolv astazi ma va tulbura si mai tare;
mintea mea are nevoie de ordine ca sa functioneze bine, sanatos, normal,
sa nu ajunga la nevroza. Acum trebuie sa-mi pun ordine în viata, în
mine, chiar în cursul acestei zile, altfel voi cadea prada
framântarilor, cosmarurilor de tot felul si mâine nu voi mai fi în stare
de nimic. Trebuie asadar sa rezolv cât mai repede aceasta problema. Cum
sa fac deci sa înceteze crearea imaginilor? Mai întâi, desigur, având
grija sa nu-mi creez o super-imagine. Am în cap o multime de imagini si,
neputându-ma elibera de ele, inventez, din nenorocire, o super-imagine
-sinele superior, atman sau un agent exterior, spiritual, ca de pilda
"Marele Frate" din lumea comunista. Trebuie asadar sa pun capat o data
pentru totdeauna tuturor imaginilor pe care le-am creat, dar fara a-mi
crea una superioara, mai nobila, într-un fel. Vedem asadar ca în clipa
în care ne sprijinim fie macar si pe o singura imagine, orice
posibilitate de a avea relatii adevarate cu ceilalti dispare, deoarece
imaginile separa, divizeaza si acolo unde exista separatie exista în mod
obligatoriu si conflict, nu numai la nivelul natiunilor, ci si la cel
al indivizilor. Pâna aici e, cred, destul de limpede. Deci, cum ma pot
debarasa de toate imaginile pe care le-am acumulat în asa fel încât
spiritul meu sa fie complet liber, proaspat, întinerit, capabil sa
observe orice segment al vietii cu un alt ochi, transfigurat?
Mai întâi trebuie sa descopar (dar fara a face apel la analize
simandicoase!) cum se nasc imaginile? Altfel spus, trebuie sa învat sa
observ. Observatia se întemeiaza pe analiza? Observ, deci vad - este
oare acest act rezultatul vreunei analize, al vreunui exercitiu care se
deruleaza într-un interval de timp? Sau e un act întâmplat în afara
timpului? Dintotdeauna omul a încercat sa mearga dincolo de timp prin
diferite mijloace si procedee, iar tentativele lui au sfârsit mereu cu
câte un esec. Presimtind, poate, ca nu este în stare sa se debaraseze de
toata aceasta multime de imagini, el si-a creat o super-imagine
devenind astfel sclavul propriei sale creatii. Nu poate fi, deci, liber
niciodata fiindca aceasta super-imagine - sufletul, sinele superior,
statul sau mai stiu eu ce - e tocmai opusul libertatii; e pur si simplu o
imagine în plus. Prin urmare e o problema vitala pentru mine sa pun
capat imaginilor. Numai si numai atunci voi putea întretine raporturi
juste cu ceilalti; dar ne întrebam daca e posibil sa punem capat tuturor
imaginilor dintr-o data, iar nu în timp, descotorosindu-ne pe rând de
ele, lucru care, pâna la urma, n-ar duce la nimic. Trebuie sa descopar
daca sunt în stare sa distrug acest mecanism al spiritului de creare a
imaginilor si în acelasi timp, sa ma întreb ce înseamna "a fi lucid".
Pentru ca asta îmi va îngadui sa rezolv problema si sa pun capat tuturor
imaginilor, intr-un cuvânt, sa-mi dobândesc libertatea. Caci unde
exista libertate exista si posibilitatea de a avea relatii juste cu
cineva, relatii lipsite de orice forma conflictuala Ce este asadar
luciditatea? Ea presupune o atentie lipsita de orice forma de alegere.
Nu mai pot alege o imagine preferata în detrimentul alteia; pentru ca
atunci n-as mai ajunge la nici un capat. Trebuie sa descopar ce este
luciditatea - o stare în care nu mai exista alegere, ci numai pura
observatie, viziunea pura. Asadar, ce înseamna "a vedea"? Cum privesc eu
un copac, un munte, un deal, luna, o apa curgatoare? pe obicei nu ma
reduc la simpla si pura vizualizare, în mintea mea exista deja o imagine
constituita a copacului, a norului, a râului respectiv. Acest râu mai
are si un nume al sau, susura într-un anume fel, clipoceste într-un mod
placut sau neplacut. Mereu observ, iau seama de lucrurile din jur în
functie de niste preferinte sau aversiuni, comparându-le unele cu
altele. Dar nu e posibil sa observ si sa ascult acest râu fara sa fac o
alegere, în afara oricarui atasament, oricarei împotriviri interioare
sau conceptualizari? Faceti, va rog, acest lucru, acum, în timpul
discutiei noastre, ca exercitiu de dimineata! Sunt în stare sa ascult
susurul acestui râu fara nici o intruziune din trecut? Sunt în stare sa
observ toate aceste lucruri diferite unele de altele, fara sa aleg între
ele? Adica fara sa condamn pe vreunul si fara sa ma atasez de altul, sa
le contemplu numai, si atât? Nu sunt în stare, nu-i asa? De ce? Pentru
ca mintea mea e atât de obisnuita cu prejudecatile si preferintele ei?
Pentru ca e lenesa si nu dispune de energia necesara? Sau poate fiindca
mintea mea nu vrea sa scape cu adevarat de imagini si se cramponeaza, în
secret, de una anume? Asta înseamna ca, de fapt, spiritul refuza sa
vada ca orice existenta este relatie si ca atunci când între relatii
intervin conflicte, viata devine un cosmar din care se nasc singuratatea
si confuzia. Oare spiritul îsi da seama în mod direct, iar nu
conceptual, de acest adevar, anume ca acolo unde sunt conflicte,
relatiile autentice nu sunt posibile? Cum putem scapa de imaginile pe
care ni le-am format? Mai întâi trebuie sa descoperim cum s-au format
ele; care este deci mecanismul crearii lor. Dar acest lucru nu se poate
vedea din moment ce noi vorbim tot timpul, discutam doar, inutil, din
moment ce exista violenta de limbaj, brutalitate în exprimare; daca nu
suntem profund atenti la clipa de fata, atunci mecanismul de constructie
a imaginilor începe sa se miste; altfel spus, când spiritul nu este
profund atent în chiar momentul actiunii pe care dorim s-o savârsim,
mecanismul creator de imagini functioneaza dupa bunul sau plac. Când
cineva, de pilda,îmi spune ceva placut sau neplacut si daca, atunci când
persoana respectiva îmi vorbeste, eu nu catadixesc sa-i acord vreo
atentie, imediat se declanseaza mecanismul, în schimb, daca sunt atent
si lucid, constructia imaginilor înceteaza. Când spiritul e pe deplin
treaz, atent la ceea ce se întâmpla în imediat, când nu este distrat,
înspaimântat, gata sa respinga mereu câte ceva din ceea ce aude, atunci
constructia imaginilor devine imposibila, încercati sa verificati lucrul
acesta într-o zi; veti vedea ca am dreptate! Prin urmare, am vazut cum
putem împiedica formarea imaginilor; dar ce se va-ntâmpla cu toate
aceste imagini acumulate pâna în prezent? V-ati pus vreodata aceasta
întrebare? S-ar parea ca nici nu va intereseaza. Pentru ca daca e
într-adevar o problema serioasa, adevarata, vitala pentru voi, ar fi
trebuit sa o fi rezolvat deja pâna acum iar nu sa stati si sa asteptati
sa gaseasca altcineva raspunsul în locul vostru. Ei bine, ce se
întâmpla, deci, cu toate imaginile înmagazinate de noi în creier? Va
dati seama ce numar imens de imagini tineti ascunse în mintea voastra?
Veti putea scapa încetul cu încetul de ele, eliminându-le una câte una?
Asta v-ar lua un timp infinit. Caci numai bine scapati de una si îndata
veti crea alta. Acest proces de eliminare a imaginilor una dupa alta
risca sa nu se mai sfârseasca Asadar sunteti în posesia adevarului - nu
va puteti debarasa pe rând de imaginile din mintea noastra. Spiritul
care a surprins realmente acest adevar este total constient atunci când
îsi creeaza o noua imagine, în aceasta clipa de atentie, vizionara,
toate imaginile dispar. Ma întreb daca sesizati acest lucru. Imaginile
se formeaza atunci când spiritul nu este atent si trebuie sa recunoastem
ca majoritatea dintre noi se afla în aceasta situatie. Când însa privim
cu maximum de atentie o singura imagine, imediat devenim atenti la
întreg mecanismul constructiei de imagini. Si vazându-l cum functioneaza
îl putem opri; fie ca e vorba de trecut, de prezent sau de viitor. Ce
conteaza este, deci, atentia noastra, iar nu capacitatea de imagini pe
care ne-am creat-o. Va rog, încercati sa întelegeti acest lucru foarte
important. Daca îl veti întelege, veti întelege, practic, tot mecanismul
mentalului. Din pacate cei mai multi dintre noi n-au fost în stare
sa-si rezolve problemele; nu prea stim cum s-o facem si continuam sa
traim cu ele transformându-le într-un fel de obisnuinta, de armura
impenetrabila. Daca avem o problema nerezolvata înca, nu mai avem
energie; Problema respectiva ne absoarbe întreaga energie; si astfel
pâna si lipsa de energie devine, în cele din urma, o obisnuinta. Daca
deci sunteti cât de cât seriosi, daca vreti sa duceti cu adevarat o
viata fara conflicte, trebuie sa descoperiti cum sa va rezolvati imediat
problemele; altfel spus trebuie sa acordati atentie oricarei probleme
care va framânta, iar nu sa încercati, sa va siliti s-o rezolvati.
Pentru ca daca va încrâncenati sa-i gasiti o solutie, va asezati în
afara problemei ramânând totusi cu problema în timp ce, daca îi acordati
atentia voastra deplina, atunci veti descoperi solutia în problema, nu
în afara ei. Îngaduiti-mi sa ma exprim altfel. Stim cu totii ce înseamna
suferinta fizica sau psihologica, interioara deci. Suferinta fizica
poate fi tratata cu diferite leacuri atât de bine încât nu ramânem nici
macar cu amintirea ei. Daca suntem pe deplin constienti de aceasta
suferinta si daca, în luarea noastra de cunostinta, ne amintim de
trecut, atunci suferinta dispare; prin urmare vom dispune de energia
necesara pentru a înfrunta si suferinta viitoare când, fara îndoiala,
aceasta va veni. Toti, cred, am de suferit si psihologic - unii mai
mult, altii mai putin, dar fiecare am suferit în felul sau. Când
suferim, din instinct, vrem sa scapam, sa fugim de boala si atunci ne
gasim câte un refugiu - într-o religie, în diferite distractii, în
lectura s. a. m. d. Ei bine, daca spiritul este foarte atent si nu da
înapoi în fata suferintei, veti vedea ca din aceasta stare totala se
naste o energie atât de puternica - aproape o pasiune - încât suferinta
înceteaza de la sine. La fel si cu imaginile - sfârsesc instantaneu
atunci când nu exista nici o preferinta pentru nici una din ele; acest
lucru e foarte important. Când n-avem nici o preferinta, nu mai avem
nici o prejudecata. Suntem atunci în stare sa privim si, prin aceasta
pura privire a lucrurilor, ajungem nu numai la întelegerea procesului de
formare a imaginilor, ci chiar la brusca lui istovire si ispravire.
Vedem, asadar, cât de importante sunt relatiile umane, vedem ca e
posibila o relatie fara conflict, o stare de iubire, prin urmare. Caci
iubirea nu este o imagine; nu este o placere si cu atât mai putin o
dorinta. Iubirea nu se poate cultiva, exersa, ea nu depinde de memorie.
Sunt deci în stare sa traiesc zilnic, fara sa ma preocup de mine însumi?
Pentru ca aceasta preocupare de mine însumi este principala imagine.
Sunt în stare sa traiesc fara ea? Atunci abia nu voi mai cunoaste
singuratatea, izolarea si suferinta. Ascultator: Când privesti în
adâncul tau si simti ca esti cuprins de o pasiune fara motiv - pasiunea
de a întelege, putem recunoaste, cu putina franchete, ca, de fapt, acest
sentiment nu este altceva decât dorinta de a avea experienta
realitatii. Sinele (adica tot ceea ce noi cunoastem) poate avea acest
sentiment fara nici un mobil si poate percepe diferenta esentiala care
exista între cele doua sentimente? Krishnamurti: - Mai întâi de toate,
ce este "sinele", "eul"? În mod sigur, "eul" este rezultatul educatiei
noastre, al conflictelor si culturii noastre, al relatiilor noastre cu
restul lumii; acest "eu" este rezultatul propagandei careia i-am fost
supusi vreme de cinci mii de ani. Este "eul" legat de casa, barbatii,
nevestele noastre s. a. m. d. Acest "eu" spune: "Vreau sa fiu fericit,
vreau sa reusesc în viata". Acest "eu" afirma:sunt crestin, sunt
comunist sau hindus. "Eul" creeaza toate aceste îngrozitoare diviziuni,
nu-i asa? Ei bine, "eul" izolat, limitat prin structura si natura sa,
separatist, poate avea vreo pasiune? Evident ca nu. Sigur, poate avea
pasiunea placerii, dar asta nu intra în discutia noastra de acum.
Pasiunea se naste odata cu sfârsitul "eului"; numai un spirit eliberat
de prejudecati, opinii, judecati personale si conditionari poate
cunoaste adevarata pasiune cu energia si intensitatea ei pentru ca e în
stare sa vada realitatea. Vad ca sunteti de acord cu mine si ca spuneti
"da", dar oare acest "da" nu e o afirmatie pur verbala? Sau v-ati dat
seama realmente de acest adevar si sunteti, prin urmare, liber?
(Fragment din cartea: Krishnamurti – "Guru si sensul cautarii")
(Fragment din cartea: Krishnamurti – "Guru si sensul cautarii")