Sahasrara (Chakra Coroanei)

Cea de-a saptea chakra, chakra coroanei, se numeste Sahasrara si reprezinta conexiunea noastra cu divinitatea. Cuvantul "sahasrara" inseamna o mie de petale de lotus. Inteleptii din vremuri stravechi, simbolizau prin aceste o mie de petale de lotus, felul magic in care divinitatea ni se reveleaza in moduri infinite. Lucrurile prind tot mai mult contur si intelegerea vine pe tot felul de cai si in totul felul de moduri, care puse apoi cap la cap, intregesc imaginea si dau tot mai mult sens vietii. Intelegerea divinitatii poate merge astfel tot mai profund si tot mai profund si nu se opreste niciodata.
Cuvinte cheie pentru aceasta chakra: a reflecta, meditatie, bliss, a intelege, a sti. Este localizata in varful capului si guverneaza partea de sus a capului, creierul si sistemul nervos. Culorile acestei chakre sunt violetul si albul. Violetul este o culoare magica ce ne poate aduce o gramada de beneficii. Are capacitatea de a calma/incetini metabolismul si de aceea poate fi folosita cu success in curele de slabire. Putem sa ne imbracam in violet cand avem in plan sa infulecam o masa copioasa. Usureaza activitatea tuturor organele din corp (mai putin splina). Relaxeaza muschii inclusiv muschii inimii. Are proprietati antibiotice, stimuleaza productia de leucocite. Intareste splina si are efect antiinflamator asupra glandelor limfatice. Purifica sangele si ajuta la echilibrarea necesarului de minerale din organism. Calmeaza sistemul nervos. Cu atatea proprietati magice nici nu-i de mirare ca violetul este o culoare „roiala”, pe care o purtau regii si reginele.

Ametistul este cristalul cu cea mai mare afinitate pentru aceasta chakra.

Se pot folosi si cuartul fumuriu sau cuartul transparent. Se recomanda folosirea cristalelor ascutite.
Uleiurile esentiale cele mai potrivite sunt: trandafir, tamaie, mir, santal si lavanda. Glanda acestei chakre este epifiza, denumita si glanda pineala. Empatia si compasiunea sunt "simturile" acestei chakre. Elementul este energia cosmica.

Aceasta chakra ne permite sa vedem divinitatea in fiecare fiinta pe care o intalnim. Chiar si in aceia care par a ne fi dusmani. Aici isi are sediul sentimentul ca suntem separati de Dumnezeu, insa tot aici isi poate gasi si vindecarea. Tot la acest nivel se regasesc si conceptele de Rai si Iad si felul in care il percepi pe Dumnezeu.

Cand  aceasta chakra se deschide, avem capacitatea sa vedem polaritatile dar sa percepem realitatea dincolo de aceste polaritati (bine/rau, corect/gresit...), sa vedem potentialul a tot ceea ce exista si sa percepem, sa simtim acel intuneric (campul posibilitatilor infinite) din care se naste realitatea. De aceea, e posibil, pe masura ce aceasta chakra se deschide tot mai mult, sa avem de-a face tot felul de paradoxuri. E important ca in acest proces, sa renuntam la judecati si la vechile mentalitati bazate pe concepte precum intuneric si lumina, bine si rau, masculin si feminin, normal si anormal, acceptabil si inaceptabil si sa ne bazam mai mult pe intelepciunea interioara. Sa ne lasam ghidati de propria intuitie.

Tot de chakra coroanei tine si cat esti de deschis la idei si concepte noi. Cum tratezi oamenii din jurul tau si cum esti tratat este un indicator bun pentru cat de echilibrata iti este chakra coroanei. Te simti separat de oamenii din jur? Exista oameni pe care-i percepi ca fiind buni si pe altii ca fiind mai putin buni? Exista oameni pe care-i judeci, oameni care-ti par a fi dusmani, te temi ca exista oameni care ar putea sa-ti faca rau, oameni in care n-ar trebui sa ai incredere? Te temi ca exista pericole in afara ta si e nevoie sa te protejezi? Simti ca viata nu-i sigura si esti intr-o continua lupta cu ceea ce ti se intampla? Te simti neputincios in fata experientelor din viata ta? Astea sunt toate indicatoare a faptului ca te simti separat de Dumnezeu si nu ai incredere ca tu si tot ceea ce exista sunteti parte a aceluiasi intreg, a aceleiasi fiinte. Aminteste-ti ca esti parte din divinitate si tot ceea ce se intampla face parte din calea ta. It’s all part of the plan! Toate experientele si toti oamenii din viata ta sunt exact cei care trebuie sa fie! Esti exact in locul potrivit si in situatia potrivita in fiecare moment!
Experientele in care simtim o prezenta puternica, tin si ele de cea de-a 7-a chakra. Ai simtit vreodata prezenta unei forte nevazute, prezenta ingerilor, prezenta unei persoane dragi care a murit? Ai primit vreodata ajutor divin, ai fost salvat miraculos de la moarte sau dintr-o situatie riscanta? Simti vreodata ca rugaciunile tale sunt auzite si ti se raspunde? Crezi in astfel de experiente, in minuni? Credinta este un atribut al celei de-a 7-a chakra."Crede si nu cerceta", acel sentiment ca stii, ca poti sa ai incredere, desi nu ai nici o dovada rationala si nici nu simti nevoia sa-ti explici de ce.
La fel cum prima chakra este conexiunea noastra cu Mama Pamant, chakra coroanei este conexiunea cu Tatal Cer. In acelasi fel, prima chakra reflecta relatia noastra cu mama fizica si ultima chakra reflecta relatia cu tatal. Daca in copilarie, nu ai fost hranit de mama ta (cu iubire, afectiune, atentie..etc) si intre voi nu s-a creat acea legatura autentica de iubire, te poti simti dezradacinat, poate chiar deconectat de la propria viata si poti avea o perspectiva negativa asupra banilor, ideii de casa, familie si siguranta. Daca nu exista o legatura puternica cu tatal nostru fizic, ne putem simti separati de Dumnezeu si de ceilalti oameni.

Cand aceasta chakra este inchisa sau dezechilibrata, putem experimenta: depresie, un sentiment intens de anxietate si ingrijorare, limitare, tumori cerebrale, minte nelinistita si neclara, presiune craniana, dureri de cap, migrene, tulburari mentale, schizofrenie, probleme cu scalpul, tulburari de somn, teama de religie si spiritualitate, frustrare si energie blocata, nefericire, teama de lucruri care nu pot fi intelese.

Cand aceasta chakra este deschisa, esti conectat cu cel mai inalt potential al tau, iti poti vedea si aprecia unicitatea si adevarata natura, te simti una cu Universul si cu tot ceea ce exista, ai un sentiment de incredere in viata, stii cine esti si de ce ai venit aici, te simti implinit de ceea ce faci si de mai ales de ceea ce esti. Ai o alta perspectiva asupra vietii. Te vezi pe tine insuti si tot ceea ce exista prin ochii Sinelui, din perspectiva divinitatii. Simti iubirea neconditionata. Esti mereu in contact si te simti sustinut de Sinele tau, de Dumnezeu, de ingeri sau alte fiinte care sunt alaturi de tine. Primesti ajutor divin de cate ori ai nevoie. Ne simtim "neatinsi" de ceea ce se intampla in exterior. Desi putem experimenta lumea fizica, suntem mereu in contact cu ceea ce ramane neschimbat in interiorul nostru. Suntem mereu in starea de acceptare si credinta deplina. Ne lasam in voia vietii stiind ca totul este bine. Traim in abandon complet fata de momentul prezent, contopiti in Unitate cu Fiinta.



Un exercitiu bun pentru a te conecta si a deschide aceasta chakra este sa-ti pui intrebarea: Unde este sufletul meu? Pot sa-mi simt sufletul? Apoi stai tacut cateva minute, respira adanc si asteapta. Incearca sa afli daca sufletul tau este in interiorul tau sau te inconjoara ca o prezenta. Si daca este in interior, unde este localizat? Cum se simte aceasta prezenta? Poti s-o simti ca o atingere, ca o energie, ca un vanticel rece, ca o caldura? Sau poate atentia iti este atrasa spre propria respiratie. Simti ca lipseste ceva? Simti ca exista un gol in fiinta ta ca si cum o parte din sufletul tau lipseste? Te simti rece pe interior sau te simti plin de caldura si duiosie ca si cum o prezenta iubitoare te hraneste cu tot ceea ce ai nevoie? Te simti viu pe interior sau mai degraba mort? Simti amaraciune sau simti bucurie cand pui aceasta intrebare? Nu exista raspuns corect sau gresit, nici macar nu-i nevoie sa afli vreun raspuns, doar intreaba-te si lasa experienta sa se desfasoare.